CUM SĂ FII UN EXPLORATOR AL LUMII ÎN CARE TRĂIEŞTI. UN MUZEU DE ARTĂ VIU LA PURTĂTOR

CUM SĂ FII UN EXPLORATOR AL LUMII ÎN CARE TRĂIEŞTI. UN MUZEU DE ARTĂ VIU LA PURTĂTOR
21.14 lei Vezi produsul

edituraparalela45.ro/
edituraparalela45.ro/
Cărțile bune nu se demodează niciodată! Acesta este motivul pentru care suntem încrezători în succesul colaborării pe care am putea-o iniția, căci Editura Paralela 45 este unul dintre cei mai importanți actori ai industriei de carte din România, câștigând, de-a lungul celor treizeci de ani de prezență pe piață, numeroase premii și având la activ peste 20 de milioane de exemplare vândute.Mottoul nostru (păi cine cu cine colaborează? și de ce primul paragraf pare a fi scris nu de editura care zice mottoul nostru?)este „O editură pentru generații” - cărțile pe care le elaborăm, în toate cele patru arii comerciale principale, se adresează cititorilor de toate vârstele, însoțind copii din etapa învățării scrisului și cititului, alături de părinții și profesorii lor, până la etapa pregătirilor pentru admiterea la universități de prestigiu.Îi încurajăm pe cititorii noștri să caute cărțile pe care să le iubească și să transmită iubirea de carte celor dragi lor, astfel încât Ziua Cititului să nu fie doar un eveniment anual, ci un ritual zilnic.

În orice moment, indiferent unde te afli, în jurul tău există sute de lucruri interesante, care merită documentate. Oricine este artist. Joseph Beuys AVERTISMENT! În atenția celui care tocmai a descoperit această carte: daca îți dai seama că nu-ți poți folosi imaginația, pune imediat această carte înapoi pe raft. Nu este pentru tine. În această carte vei găsi îndemnuri repetate să:

  • renunți la scepticism;
  • finalizezi sarcini care te provoacă să ieși din zona de confort;
  • privești lumea din unghiuri noi;
  • gândești diferit;
  • experimentezi la fiecare pas;
  • tratezi obiectele inanimate ca fiind vii.

Keri Smith este ilustratoarea și autoarea unor bestselleruri precum Jurnalul meu trăsnit, Termină această carte, Aceasta nu este o carte și Manualul accidentelor și greșelilor. Cărțile ei au la bază conceptul de învățare prin acțiune și sunt folosite în școli din toată lumea pentru a încuraja metodele inovatoare de creație și explorare. Află mai multe informații despre titlurile semnate de autoarea Keri Smith, accesând site-ul http://kerismith.ro/ .  

CUM SĂ FII UN EXPLORATOR AL LUMII ÎN CARE TRĂIEŞTI. UN MUZEU DE ARTĂ VIU LA PURTĂTOR
CUM SĂ FII UN EXPLORATOR AL LUMII ÎN CARE TRĂIEŞTI. UN MUZEU DE ARTĂ VIU LA PURTĂTOR
21.14 lei

voucher-reducere.ro
Logo