edituraparalela45.ro/
Cărțile bune nu se demodează niciodată! Acesta este motivul pentru care suntem încrezători în succesul colaborării pe care am putea-o iniția, căci Editura Paralela 45 este unul dintre cei mai importanți actori ai industriei de carte din România, câștigând, de-a lungul celor treizeci de ani de prezență pe piață, numeroase premii și având la activ peste 20 de milioane de exemplare vândute.Mottoul nostru (păi cine cu cine colaborează? și de ce primul paragraf pare a fi scris nu de editura care zice mottoul nostru?)este „O editură pentru generații” - cărțile pe care le elaborăm, în toate cele patru arii comerciale principale, se adresează cititorilor de toate vârstele, însoțind copii din etapa învățării scrisului și cititului, alături de părinții și profesorii lor, până la etapa pregătirilor pentru admiterea la universități de prestigiu.Îi încurajăm pe cititorii noștri să caute cărțile pe care să le iubească și să transmită iubirea de carte celor dragi lor, astfel încât Ziua Cititului să nu fie doar un eveniment anual, ci un ritual zilnic.
Să te trezești dimineață și să descoperi că zilele curg invers este o situație mult mai gravă decât în celebrul film Ziua Cârtiței! Începutul acestei aventuri pe care nu o crede niciun adult este o excursie la un proaspăt șantier arheologic despre care se bănuiește că ar fi legat de civilizația maya. Gleb, elev în clasa a VII-a, zgârie pe un zid antic de pe șantier data 23.05.2013 și, împreună cu doi colegi de clasă, se trezește că retrăiește ziua de 22 mai, apoi pe cea de 21, 20, 19… Gleb și colegii săi, Iura și Lena, văd în repetarea evenimentelor câteva avantaje: pot rescrie teza la matematică, pot evita cearta cu un coleg nesuferit, ba chiar pot să cheltuie toți banii de buzunar – fiindcă dimineață îi vor găsi la loc în portofel! Dar, cu cât se îndepărtează mai mult de ziua de 23 mai, cu atât speranța lor de a se întoarce în prezent este mai slabă – și cum să șteargă nefericita inscripție care i-a trimis înapoi în timp?