MODERNITATEA ROMÂNEASCĂ

MODERNITATEA ROMÂNEASCĂ
41.23 lei Vezi produsul

edituraparalela45.ro/
edituraparalela45.ro/
Cărțile bune nu se demodează niciodată! Acesta este motivul pentru care suntem încrezători în succesul colaborării pe care am putea-o iniția, căci Editura Paralela 45 este unul dintre cei mai importanți actori ai industriei de carte din România, câștigând, de-a lungul celor treizeci de ani de prezență pe piață, numeroase premii și având la activ peste 20 de milioane de exemplare vândute.Mottoul nostru (păi cine cu cine colaborează? și de ce primul paragraf pare a fi scris nu de editura care zice mottoul nostru?)este „O editură pentru generații” - cărțile pe care le elaborăm, în toate cele patru arii comerciale principale, se adresează cititorilor de toate vârstele, însoțind copii din etapa învățării scrisului și cititului, alături de părinții și profesorii lor, până la etapa pregătirilor pentru admiterea la universități de prestigiu.Îi încurajăm pe cititorii noștri să caute cărțile pe care să le iubească și să transmită iubirea de carte celor dragi lor, astfel încât Ziua Cititului să nu fie doar un eveniment anual, ci un ritual zilnic.

În ciuda documentării și analizei istorice sau culturale, modernitatea românească a rămas puțin cunoscută. Încă lipsesc date și informații factuale esențiale. Analiza sistematică și evaluarea comparativă a societății românești moderne în cadrul său european încă sunt deficitare. O rațiune simplă ar impune corectarea acestor stări: dacă am dispune de o cunoaștere istorică și comparativă mai amplă și mai aprofundată, probabil că am putea ajunge și la o mai bună înțelegere a ritmurilor și transformărilor anterioare din cadrul modernității românești și la avansarea unor indicii privind construcția consecventă actuală a modernizării noastre europene mai accelerate. Propunem în acestă carte o analiză comprehensiva a performanțelor societății românești moderne de după 1860. Acestea sunt valorizate comparativ în timpul și spațiul european ale politicii și economiei. Scopul este acela de a identifica, factual și comparativ, transformări și ritmuri ale modernizărilor, eventuale decalaje și convergențe europene ale societății românești moderne. O astfel de analiză o realizăm cu privire la trecut, dar mai ales cu referiri la prezent. (Lazar Vlăsceanu,Marian-Gabriel Hâncean) Citeste mai multe despre Modernitatea romaneasca

MODERNITATEA ROMÂNEASCĂ
MODERNITATEA ROMÂNEASCĂ
41.23 lei

voucher-reducere.ro
Logo