Prin aparitia teoriei relativitatii si a mecanicii cuantice, reprezentarile pe care oamenii si le-au construit secole de-a randul despre lumea fizica au fost bulversate. Simtul comun nu mai era suficient pentru a o intelege, ceea ce l-a facut pe Werner Heisenberg sa spuna: „Universul nu e doar mai straniu decat ne inchipuim, ci e mai straniu decat ne putem inchipui.“ Pe de alta parte, limbajul matematic pune o bariera intre fizicieni si publicul larg, care vrea sa i se ofere o imagine intuitiva asupra relativitatii si mecanicii cuantice. Cu atat mai spectaculoasa e performanta profesorului Suhail Zubairy: Un univers misterios (cartea pe care a publicat-o la Oxford University Press) reuseste sa explice in termeni simpli, fara sa apeleze la matematica, nu doar ideile care stau la baza mecanicii cuantice, relativitatii si cosmologiei, dar si consecintele lor subtile, devenind un compendiu al cunostintelor actuale din fizica. De un interes aparte, si de o tratare originala, se bucura domeniul criptografiei, comunicarii si informaticii cuantice (in care Suhail Zubairy are contributii notabile), insa poate ca meritul cel mai important al cartii este ca analizeaza problemele filozofice cu care se confrunta intelegerea lumii. „Un moment de rascruce va fi cand oamenii de stiinta vor putea fabrica o copie identica a unui obiect viu inteligent – un om – atom cu atom. In momentul de fata pare un vis nerealist, dar candva in viitor ar trebui sa fie posibila construirea unei fiinte umane. Intrebarea este daca o asemenea fiinta umana va fi vie, avand trasaturi precum liberul-arbitru, o minte ganditoare, simtul binelui si al raului si capacitatea de reproducere. Un astfel de obiect va avea emotii? Una din cele mai importante intrebari este daca viata e ceva mai mult decat un anumit aranjament de atomi si molecule.“ — M. SUHAIL ZUBAIRY

